Zacuscă Picantă, Huștiuliuc, 300 gr

Zacusca asta are o poveste similară ca cea de dovlecei. A fost făcută din greșeală. Era într-o sâmbătă și noi ne pregăteam să plecăm duminică cu mașina din Anglia către România. Și cum, înainte de orice drum lung, omul gospodar încearcă să scape de toate cele perisabile din cămară și frigider, mi-am zis să fac și eu la fel, sa nu mai zic că aveam din abundența legume ca mie îmi cam place să-mi fac stoc, să nu rămân fără, ca dacă Doamne ferește nu s-o mai găsi de cumpărat 😂. Si uite așa m-am pus să fac oleacă de tocăniță cu toate legumele ce le aveam prin casă, niște țelina, niște păstârnac, vreo doi morcovi, ceapa, vreo doua roșii. Numa bine ca s-o nimerit să am și vreo doi ardei gata copți de se plictiseau prin frigider și am scos din congelator și o pungă cu vinete coapte. După ce am azvârlit rând pe rând toate legumele intr-o oală încăpătoare, huștiuliuc cu sare, piper si neapărat o frunză de dafin, am lăsat totul sa fiarbă la foc domol că mâncarea bună nu cere foc aprig și în plus eu cam eram ocupat cu bagajul și cu tradiționala ciondăneală de dinaintea vacanței. 😂 Ca eu cred ca nu există familie pe lumea asta care să nu se sfădească taman în ziua dinaintea plecării. Ușor, ușor la foc mititel, tocana mea o fiert câteva ore, sa fi fost vreo 2 poate chiar 3 ceasuri. Când o gust, iaca poznă, tocana mea era de fapt o zacuscă cu de toate. Atât de mult mi-o plăcut ce o ieșit ca în vacanța aia, înainte să ne pornim la drum înapoi, am încins ceaunul al' mai mare a lui tata socru și da-i să faci zacuscă. O zi faină o fost aia, vă zic, mai ales că lângă ceaunul cu zacuscă, focul ținea cald și cazanului cu țuică! Și-așa a fost veselia și buna-dispoziție, de nici nu se mai știa care e pentru zacuscă și care pentru țuică!

Cine-o pus mâna vreodată pe treabă să facă pastă de ardei, știe că nu-i lucru ușor. Nu-i lucru pe care să-l grăbești, chiar de-ai vrea, și nici n-ai voie să pleci de lângă ceaun, că altfel se prinde și te pomenești cu vai de tine. Ardeii se fierb încet, cu răbdare, până ce se fac o pastă roșie ca focul, de-ți luminează orice fel de mâncare și o face să prindă viață. Când e gata, se pune sare, dar nu așa, cu zgârcenie, ci destulă cât să țină pasta zile bune la frigider după ce desfaci borcanul. Dar să știți, nu-i treabă să te apuci s-o mănânci așa, cu lingura sau pe pâine, că n-o să-ți placă, si-ai sa-mi zici ca-i prea sărată! Asta-i pastă de pus câte o linguriță în ciorbe ori tocănițe, și atunci ai să-mi mulțumești și ai să mă pomenești.